Povestile care ne traiesc sau…scenariul de viata

Cuvantul poveste ne transporta rapid in perioada copilariei, in momentele in care ne afundam in povestile ei minunate.
Cum ajunge povestea un scenariu de viata, astfel incat persoana spune despre sine: „Povestea mea este…..referindu-se la propria viata?”
Cei mai multi dintre noi stim ca un roman are un scenariu, pe care am invatat in scoala sa il analizam.
Cati insa dintre noi ne-am pus problema daca noi insine nu suntem personajele unuia dintre acestea?
Unei povesti de care de cele mai multe ori nu suntem constienti sau daca da, poate ca nu ne simtim confortabil traind-o.
Filmele au si ele un scenariu, se numeste script. La fel ca in operele scrise si acolo exista o anumita evolutie a actiunii pe care de cele mai multe ori o urmarim cu „sufletul la gura”. Sau nu.
Insa de ce rezonam cu un anumit gen, de romane, nuvele sau filme?
Care parte din noi devine interesata de un anumit gen de actiune?
Este oare manipulare? Vrea „cineva” sa ne impuna un anumit gen? Ce cautam? De ce ne place?
Grecii si evreii au fost primii care au prezentat si sintetizat cele mai repetitive tipare ale existentei omenesti, punerea in scena ne infatiseaza doar aceeasi poveste cu multe alte „haine”.
Un observator experimentat, care cunoaste persoanejele si intriga stie deja care va fi deznodamantul, exceptand situatiile in care se pot face unele schimbari.
Daca deja am ajuns la conluzia ca traim intr-un script, oare ce inseamna el?
Aristotel spunea ca o subiectul unei bune tragedii contine trei parti: prologul, climaxul si catastrofa, sau mai pe intelesul nostru introducerea, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul.
Prologul se desfasoara in copilarie, iar protagonistii sunt desigur parintii si copilul.
Climaxul este localizat in perioada adulta in care persoana incearca sa scape de scenariul impus si in aparenta reuseste. Aceasta perioada este de multe ori una instabila, deoarece exista o lupta intre scenariu si dorinta de evitare a acestuia.
De exemplu in scenariul unui alcoolic aceasta perioada este aceea in care persoana se lupta impotriva scriptului- sau a tendintei de autodistrugere- si dorinta de a-l evita.
De multe ori aceasta perioada duce intr-un fel, exact catre varianta evitata, iar persoana renunta sa mai lupte intrand din nou sub incidenta scenariului sau.
Si totusi cine anume hotaraste in ce scenariu jucam?
Fiecare om hotaraste in copilaria mica cum va fi propria viata, cum va trai, si cum se va desparti de aceasta lume. Acest plan care il insoteste se numeste „scanariu de viata.” Pe parcursul vietii sale exista desigur lucruri si situatii in care persoana ia anumite hotarari, insa in linii mari, planul este deja creat.
Prima versiune se contureaza in mintea copilului la o varsta la care in afara membrilor familiei copilul este inconjurat de personajele din basmele pe care parintii i le citesc.
Atunci parintii par ei insisi niste personaje importante, poate si datorita faptului ca pentru un copil ei par niste uriasi inzestrati cu puteri care depasesc capacitatea lui de intelegere. Apoi apare televizorul care ii ofera o varietate imensa de posibilitati de explorat.
Urmeaza apoi perioada in care copilul incepe sa aseze realitatea inconjuratoare in functie de imaginile pe care le-a interiorizat pana atunci.
Apoi in a treia etapa pe masura ce creste si mediul se extinde, isi revizuieste inca o data scenariul pentru a-l adapta la realitatea in care traieste.
Este incredibil daca stam sa ne gandim, ca un copil atat de mic isi alege un scenariu de viata care devine apoi destinul sau.
Si totusi exista teorii, ca de exemplu teoria scenariului de viata sau arborele genealogic care afirma ca asa stau lucrurile.
Comportamente, valori, prezente in familie se transmit din generatie in generatie, la nivel inconstient determinand modul in care persoana isi traieste viata.
La nivel inconstient, pentru ca nici un parinte sau alt membru al familei care ar putea avea aceasta contributie nu face asta in mod constient.
Iar copilul acaparat de influenta pe care parintii o au asupra sa, renunta de multe ori la parti din sine pentru a fi pe placul persoanelor apropiate lui.
Planul deci pe care copilul si-l face pentru viitor este elaborat adesea in functie de modelul din familie. Intrebari ca : „Ce-ti spuneau parintii cand erai mic?” il pot evidentia. Uneori raspunsul nu seamana cu o directiva, insa aceasta exista.
Se pare deci, ca destinul persoanei este hotarat sub impresia hotararilor luate in copilaria mica, si nu de planurile pe care le face persoana in calitate de adult.
Ceea ce nu inseamna ca oamenii nu incearca sa schimbe lucrurile cu care nu se simt confortabil si, din fericire exista oameni cu scenarii bune sau oameni care reusesc sa se elibereze de scenariile mostenite si ajung sa isi construiasca viata pe care o doresc.

Daca viata ta ar fi jucata pe scena unui teatru, ce fel de piesa ar fi?   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s